Noul Cod de procedură fiscală,

Noul Cod de Procedură Fiscală – Aplicarea în timp a noii legi (II) – Reguli speciale (2)

În acest articol continuăm prezentarea regulilor speciale de aplicare în timp a Noului Cod de Procedură Fiscală (NCPF), reguli ce se abat de la regula generală, ce dispune că noua reglementare se aplică doar procedurilor fiscale începute după data intrării în vigoare a NCPF, respectiv 1 ianuarie 2016.

Sumar

Reglementare Aplicare în timp (regulă specială)  Probleme de reglementare
Efectele refacerii inspecției fiscale Se vor aplica doar acelor inspecții fiscale pentru care s-a dispus refacerea prin decizii de soluționare a contestației emise după data de 01.01.2016 Irelevantă, efectele refacerii inspecției fiscale sunt același atât pe legea veche cât și pe legea nouă
Măsuri asiguratorii Noile termene de 6 luni și 1 an se aplică și măsurilor asiguratorii dispuse înainte de data 01.01.2016 Lipsa de corelare cu dispozițiile art. 213 (8) poate crea o situație mai favorabilă pentru măsurile asiguratorii dispuse înainte de 01.01.2016
Cuantum cauțiune pentru suspendare Noua grilă privind cuantumul cauțiunii se aplică și cererilor de suspendare în curs de soluționare la data de 01.01.2016 Mai puțin în situația în care instanța prin intermediul unei încheieri interlocutorii a decis deja cuantumul cauțiunii
Efectele suspendării decizie de impunere asupra calcului accesoriilor Nu se datorează penalități de întârziere pentru suspendările dispuse de instanță după data de 01.01.2016, dar se vor datora dobânzi și penalități de nedeclarare Inaplicabilă în majoritatea cazurilor având în vedere că aplicarea penalității de nedeclarare exclude aplicarea penalității de întârziere

 

Conținut

Refacerea inspecției fiscale

Prin alineatul 6 al art. 352 NCPF introduce o nouă regulă specială ce are ca efect din nou aplicarea de două acte normative în același timp asupra unei proceduri de administrare fiscală, respectiv inspecția fiscală. Astfel conform acestui alineat, dispozițiile art. 129 din NCPF (ce reglementează anumite efecte particulare ale procedurii de refacere a inspecției fiscale) nu se aplică decât în ceea ce privește refacerea inspecției fiscale dispusă prin decizii de soluționare a contestației emise după data de 01.01.2016. Astfel rezultă că pentru toate deciziile de soluționare a contestației ce au dispus refacerea inspecției fiscale, emisă până la data de 31.12.2015, nu contează momentul de început al noi  inspecții fiscale, acestea nefiind supuse noilor dispoziții ale art. 129 din NCPF.

În principiu reglementarea art. 129 din NCPF vine să reglementeze în mod expres situația refacerii inspecției fiscale, ce are loc ca urmare a desființării totale sau parțiale, prin decizia de soluționare a contestației,  a actului administrativ inițial atacat de contribuabil.

Elementul de noutate adus de noua reglementare este adus de faptul că această refacere poate avea loc chiar dacă dreptul organului fiscal de a stabili obligații suplimentare s-a stins ca urmare a prescripției intervenite între data contestației introdusă de contribuabil și data la care are loc refacerea inspecției fiscale. Pe vechea reglementare acest lucru nu era posibil deoarece nu exista o dispoziție expresă în acest sens, și astfel organele de soluționare a contestațiilor administrative evitau să dispună desființarea deciziilor de impunere și refacerea inspecției (chiar dacă constatau nelegalitate acestora, rezultată din efectuarea unor verificări superficiale ale organului emitent) în cazul în care termenul de prescripție expirase sau era aproape de a expira.

Cum în conformitate cu regula generală procedura refacere inspecției începută după data de 01.01.2016 ar fi fost supusă dispozițiilor art. 129 din NCPF, indiferent când decizia de soluționare ce a dispus refacerea a fost emisă, legiuitorul a considerat necesar să facă o demarcație clară în ceea ce privește aplicarea dispozițiilor art. 129 din NCPF dar nu în funcție de data refacerii inspecției fiscale ci de data deciziei de soluționare a contestației ce a dispus această măsură.

Clarificare este oricum de prisos, dacă nu chiar irelevantă, din moment ce atât pe vechea cât și pe noua reglementare, refacerea inspecției fiscale nu putea îngreuna situația inițială a contribuabilului și astfel amânarea aplicării dispozițiilor art. 129 din NPCP nu își are rostul.

Măsurii asigurătorii

Următoarea regulă specială privind aplicarea în timp a legii noi, despre care vom discuta în continuare, privește măsurile asiguratorii.

Astfel conform art. 352 (9) teza I din NCPF prevederile art. 213 (7) se aplică și măsurile asiguratorii aplicate înainte de 01.101.2016. Alineatul 7 al art. 213 din NCPF dispune că măsură asiguratorie luată înainte de emiterea titlului de creanță încetează în mod automat în termen de 6 luni de la stabilirea acesteia. Acest termen poate fi prelungit până la 1 an de zile în cazuri excepționale, prin decizia organului fiscal.

Astfel prin aplicarea regulii speciale de aplicare în timp a legii noi, noile termene de 6 luni sau un 1 an de zile se aplică și în cazurile în care aceste măsuri asiguratorii au fost dispuse înainte de data intrării în vigoare a Noului Cod de Procedură Fiscală. Teza II- a art. 352 (9) din NCPF clarifică de când încep să curgă aceste termene pentru măsurile asiguratorii dispuse înainte de intrarea în vigoare a Noului Cod de Procedură Fiscală, respectiv de la data de 01.01.2016.

Efectul aceste reguli este că începând cu data intrării în vigoare a Noului Cod de Procedură Fiscală, organele fiscale trebuie să efectueze inspecția fiscală și să emită titlul de creanță până la data de 30.06.2016 pentru cazurile în care au dispus măsuri asiguratorii anterior intrării în vigoare a legii noi, altfel aceste măsuri încetează în mod automat.

Un asemenea efect este benefic având în vedere că pune presiune pe organele fiscale să lămurească situația incertă a contribuabilului, prin emiterea titlului de creanță ce poate fi contestat de către contribuabil sau prin ridicarea măsurilor asiguratorii.

Și în acest caz există o problemă cu reglementarea acestei reguli speciale din moment ce doar dispozițiile art. 213 (7) din NCPF se aplică măsurilor asiguratorii instituite înainte de data de 01.10.2016, fără ca această regulă să se aplice și alineatului următor al art. 213. Rezultă că pentru măsurile asiguratorii dispuse înainte de 01.01.2016 formularea unei sesizări penale nu are ca efect extinderea duratei acestor măsuri până la data la care se instituie măsurile asiguratorii prevăzute de Codul de procedură penală

Suspendarea actului administrativ fiscal

Ultimele reguli speciale în materia aplicării în timp a Noului Cod de Procedură Fiscală, pe care dorim să le discutăm, privesc suspendarea actelor administrativ fiscale. Astfel în baza art. 352 (10) și ale (11) se instituie două reguli speciale, prima cu privire la cuantumul cauțiunii ce trebuie depusă de contribuabil pentru ca instanța să treacă la judecarea cererii sale de suspendare, cea de a doua cu privire la efectele suspendării unei decizii de impunere.

În ceea ce privește prima regulă, în vechea reglementare cuantumul cauțiunii în cazul unei cereri de suspendare a unui act administrativ-fiscal era lăsat la aprecierea instanței, existând doar un plafon maxim de 20 % din suma contestată. Exista astfel o oarecare incertitudine a contribuabilului privind cuantumul exact al cauțiunii pe care trebuia să îl achite, acesta putând fi uneori destul de substanțial în special în cazurile în care instanța stabilea o cauțiune de peste 10 % din suma contestată.

Ca urmare a modificărilor aduse prin Noul Cod de Procedură Fiscală legiuitorul a venit cu o nouă abordare în această materie instituind o grilă pe baza căreia contribuabilul își poate determina în mod exact cuantumul cauțiunii. În plus pe această grilă cuantumul cauțiunii este în general mult mai scăzut decât cele ce stabileau de către instanțele judecătorești pe baza legislației anterioare.

Prin regula specială de aplicare în timp a legii noi prevăzută la art. 352 (10) din NCPF se dă posibilitatea ca și în cazul cererilor de suspendare în curs de soluționare la data de 01.01.2016 să se aplice noua grilă privind determinarea cuantumului cauțiunii și astfel contribuabili pot beneficia de un nivel mai scăzut al aceste cauțiuni. Deși textul legal nu menționează în mod expres, noua grilă se poate aplică doar acelor cereri de suspendare pentru care instanța nu a decis încă cuantumul cauțiunii printr-o încheiere interlocutorie (ce leagă instanța asupra chestiunilor decise prin aceasta). Mai interesantă este situația a celor cazuri în care cauțiunea a fost stabilită de către instanță printr-o rezoluție/încheiere premergătoare care nu leagă instanța cu privire la chestiunile decise prin aceasta, și astfel nu vedem nici un motiv de ce instanța nu ar putea reveni asupra cauțiunii inițiale și a stabili o nouă cauțiune pe baza grilei prevăzută de art. 278 (2) din NCPF.

De asemenea prin noua reglementare s-a lămurit o mai veche controversă în ceea ce privește efectele suspendării actului administrativ asupra accesoriilor (penalitățile de întârziere și dobânzi) unei obligații fiscale principale, în cazul în care contribuabilului i se respinge în mod definitiv cererea de anulare a decizie de impunere (ale cărei efecte erau suspendate). În vechea reglementare această chestiune nu era deloc reglementată  și în practica instanțelor de judecată soluțiile erau împărțite (unele instanțe considerând că pe perioada suspendării deciziei de impunere nu se datorează aceste accesorii chiar dacă contribuabilul pierde procesul de fond, alte instanțe considerând din contră că astfel de accesorii sunt datorate de contribuabil).

Prin art. 278 (4) din NCPF legiuitorul a tranșat această problemă dispunând că în cazul în care un contribuabil obține suspendarea obligațiilor de plată stabilite printr-o decizie de impunere dar ulterior pierde procesul de fond în mod definitiv, acestuia nu i se vor calcula retroactiv penalități de întârziere. Modul de reglementare este însă criticabil deoarece nu menționează nimic despre dobânzi sau nou introdusa penalitate de nedeclarare, neexistând o dispoziție clară în acest sens. Doar printr-un argument de interpretare per a contrario a art. 278 (4) din NCPF am putea ajunge la concluzia că în acest caz contribuabilul va datora dobânzi și penalitatea de nedeclarare. Mai mult în cazul în care se aplică penalitatea de nedeclarare oricum penalitatea de întârziere nu mai este datorată, astfel că dispozițiile art. 278 (4) vor avea o aplicabilitate în practică extrem de limitată.

Aplicarea regulii de la art. 278 (4) se va aplica conform art. 352 (11) doar pentru acele cazuri în care suspendare deciziei de impunere este admisă de instanța de judecată după data de 01.01.2016. Cum după această dată este posibil ca suspendarea să privească o deciziei de impunere ce privește obligații fiscale ce nu sunt suspuse penalității de nedeclarare (ex: cele născute până în 2016) și astfel contribuabili ce au obținut suspendarea decizie de impunere în instanță vor fi scutiți de plata penalităților de întârziere chiar dacă acțiunea lor în anulare va fi respinsă în mod definitiv.

Lasa un comentariu